O sa va explic verde in fata cum sta treaba cu fotografiile bune la nunta ca sa nu va dati cu capul de pereti cand veti primi materialele si constatati ca sunt varza.
Ati hotarat sa faceti pasul cel mare. Ati cautat un restaurant si ati stabilit data nuntii ? Bun. E timpul sa cautati un fotograf! Rochia, florile, marturiile, husele pentru mese si scaune, porumbeii mai pot astepta, insa e posibil ca fotograful sa fie ocupat in acea data. E bine sa luati in calcul aceasta posibilitate si sa va ganditi din timp si la fotograf.
Cum gasesc fotograful si de unde stiu ca e bun? Va zic eu. Prietenele voastre casatorile de curand v-au aratat fotografiile de la nunta? V-au placut? Daca da intrebati cine a fost si luati legatura cu el/ea. Nu a fost ok ? Atunci sa vedem pe internet ce gasim. Dupa ce ai ales pui mana pe telefon si suni, ii spui data si daca e liber continuui discutia, stabilesti o intalnire sa va cunoasteti, sa vezi daca vei putea lucra cu el.
Daca e agentie mai cauta! Care e spilul? La prezentare vor veni cu imagini realizate de fotografi buni, vor fi lapte si miere, insa la nunta te poti trezi cu un fotograf de weekend care a luat de la agentie geanta cu camera, obiectivul, blitzul, acumulatorii si alte maruntisuri, presteaza pentru 100 de euro si dimineata preda geanta si treaba lui e gata. Eu, unul, nu as risca cu asa ceva.
Acum cere-i sa-ti prezinte fotografiile pe care le livreaza de la un eveniment. Casca ochii la urmatoarele:
– Imaginile sunt clare, personajele nu arata ca niste fantome in ceata ?
– Subiectul e incadrat corect ? Sunt resturi de cap, picioare, maini aiurea pe margini ? E prea mult tavan ?
– In biserica mirii sunt luninati, iar in spate e bezna ?
– Vezi daca culorile sunt ok, fara fete galbene, bolnavi de icter, pamantii, sau roze.
-Te dor ochii de la prea mult alb, mai vezi detaliile din rochia de mireasa sau e doar o pata? Costumul mirelui o fi negru, dar ar trebui sa se observe textura cusaturile si alte detalii.
– Subiectul e clar si fundalul e neclar ? Atunci e de bine, se numeste profunzime de camp sau mai pe romaneste DOF (deep of field).
Ti-au placut fotografiile ? Daca raspunsul este nu, atunci nu mai pierde timpul cu el. Daca da, mergi mai departe.
– Cu o mana face fotografii si cu cealalta filmeaza ? Atunci PA! Nu te incurca cu el.
– Intreaba cum vine imbracat la petrecere! Nu cred ca iti doresti un personaj in bermude cu tenesi si un tricou transpirat intre invitati.
– Are camera de rezerva ? Nu vrei sa ramai fara fotografii daca camera a crapat, a cazut si e bucati sau a patit mai stiu eu ce.
– Are destule carduri sa nu fie nevoit sa le salveze si apoi sa le formateze ? Daca da cu virgula si sterge un card inainte sa-l salveze?
– Isi face copii de rezerva ale imaginilor? Harddiscurile mai crapa si nu vrei sa ramai fara fotografiile oficiale.
– Intreaba ce inseamna procesarea imaginilor. Recadrare, balans de alb, compensarea expunerii ar trebui sa fie suficient pentru majoritatea si ceva mai multa atentie la cele de la sedinta foto. Daca zice ca fotografiaza in format raw e de bine.
– Are masina sau trebuie sa il plasezi unui prieten sa il transporte ?
– Va factureaza serviciile prestate ?
E timpul sa spuneti exact ce servicii doriti de la fotograf, sa schitati un program si sa primiti cotatia pentru serviciile solicitate. In general pretul e usor negociabil, dar nu intindeti coarda pentru ca se va reflecta in calitatea serviciilor.
Cititi cu atentie contractul si semnati in cunostinta de cauza.
Din acest moment aveti fotograf, insa nu e suficient pentru a primi si fotografiile pe care le-ati visat. Ce aveti voi de facut ? Sa o luam punctual.
– Odihniti-va inainte de eveniment. Daca ai dormit cateva ore sa stii ca nici cafeaua nici red bull-ul nu vor sterge cearcanele.
– Lasa telefonul! Invitatii vor vreni. Daca nu stiu unde sa ajunga roaga un apropiat sa ofere informatiile necesare. Voi trebuie sa fiti relaxati (nu de la rudotel sau alte derivate), sa va bucurati de ziua voastra.
– Cand intri la starea civila ramai calma, priveste in fata si intoarce capul sa verifici daca au venit toti doar daca ai o ceafa fotogenica. Afiseaza un zambet, nu un ranjet. Nu mai stati cocosati! Spatele drept, trage aer in piept si raspune cu “Da” cand esti intrebat!
Sa trecem la pregatiri.
Daca nu locuiti intr-o vila, penthouse sau palat puteti inchiria un apartament sau o camera la hotel. Va garantez ca veti avea fotografii senzationale de la pregatiri. Daca nu ati prins asta in buget sau nu v-ati gandit si stati in doua camere de 40mp faceti asa:
– Scoateti tot ce nu va place sa apara in fotografii din camera, adica faceti ordine.
– Nu invita 30 de rude sa participe la pregatiri. Sunt suficienti fotograful, cameramanul, doua domnisoare de onoare si make up artistul. De lumini ne ocupam noi.
– Alege un machiaj mai pronuntat, doar esti mireasa, va arata mult mai bine in fotografii.
– Dupa ce ai rochia pe tine rezerva macar 30 de minute pentru o mini sedinta foto cu tine familia si apoi domnisoarele.
Acum pregatirile mirelui.
Daca nu aveti doi fotografi pentru eveniment fixati ore diferite si tineti cont si de timpul necesar deplasarii fotografului intre locatii. Un apartament inchiriat la hotel ar rezolva elegant problema.
Simplificati obiceiurile in masura posibilitatilor, daca e musai sa te pregatesti cu lautar atunci asta e. Hai sa renuntam la conceptia ca eu nu stau la pozat, pe mine sa ma pozezi asa instantaneu si gata. Asculta sugestiile si indicatiile fotografului, lasa-te condus de el in timpul sedintei foto si astfel lucrurile vor decurge mai usor.
Sa presupunem ca am terminat cu turta si hora din fata blocului si am ajuns la ceremonia religioasa. In mod normal avem timp sa facem fotografii cu voi si cu invitatii sositi la cermonie, daca pregatirile nu s-au lungit din diverse cauze si a trebuit sa alergam pana la biserica sa ajungem macar cu 5 minute inainte de ora programata.
In general lunina din bisericile ortodoxe, cu unele exceptii, este putina si de proasta calitate. Fotografierea in lumina existenta nu este cea mai buna alegere in aceste cazuri asa ca trebuiesc montate lumini suplimentare si trebuie tinut cont de timpul necesar.
– Telefoanele voastre si ale invitatilor trebuiesc trecute in mod silentios.
– Certificatul de casatorie, verighetele, vinul rosu si piscoturile sunt in bagajul soacrei sau au fost incredintate reprezentantului bisericii.
– Chiar daca preotii au programari din ora in ora nu trebuie sa alergati de la intrare pana la locurile pregatite din fata mesei cu cununii. Va recomand sa intrati dupa ce invitatii si-au ocupat locurile in biserica, inaintand incet sa puteti fi admirati si din fata, pentru ca in timpul ceremoniei veti fi cu spatele la ei.
– Ramaneti relexati, nu va miscati inutil. Continuati sa zambiti, transmiteti bucurie, fericire ca doar nu suntem la parastas. Daca socrul mic sau fratele miresei inca are pusca indreptata spre spatele tau atunci e de inteles de ce esti inca agitat, cauti o solutie de iesire si transpiri.
– Nu mai mototoli in mana servetelul cu care iti stergi transpiratia. Stiu ca e cald, nu e aer conditionat, ai vesta, papion si haina inchisa la toti nasturii, dar tu ai ales sa te imbraci astfel. Ai inca o camasa de schimb? Mai e putin. Ceremonia religioasa dureaza 30-40 de minute si apoi te poti hidrata cu altceva decat vinul de cununie.
– Ramaneti impreuna cu parintii sa facem cateva fotografii in biserica chiar daca preotii se grabesc.
– Dupa ceremonie e un moment bun sa facem fotografii cu invitatii care nu vor veni si la petrecere.
Sedinta foto
– Sunt necesare 40 – 50 de minute pentru fotografiile cu voi la care adaugam timpul necesar pentru deplasare pana la locatia preferata, parcare, plimbare si alte maruntisuri. Doua ore ar trebui sa fie suficiente.
– Nu aduceti tot alaiul cu voi. Invitatii pot merge la restaurant fara sa ii duci tu de mana pana la masa.
– Musai fara copii care alearga, plang, intra in cadru cand declansezi, trebuie sa stai cu ochii pe ei sa nu te impiedici in loc sa-ti vezi de treaba.
– Starea voastra se reflecta in fotografii. Lasati grijile, chiar daca pe soacra o bat pantofii, unchiul Vasile a pus cateva picaturi de cafea in coniac sa se dreaga, dar inca te striga Luta si vrea mereu sa te ia in brate, cofetarul nu a pus mot la tort. Ce, nu mai faci nunta ? Hai sa ne distram, fiti Zen, si totul va fi ok.
– Spune ce iti doresti, ce vrei sa iasa la final, putem ilustra o poveste, vino cu exemple realiste nu cu imagini din Caraibe cand nunta voastra e la Malu Spart.
– Nu cere fotografului sa te slabeasca in fotografii. Pentru asta ai avut timp cel putin 6 luni sa renunti la cartofi prajiti, la saorma, prajituri si sa mergi la sala de sport. Sotul tau ar fi apreciat cu siguranta o talie subtire si barbia fara gusa.
– Daca ai un cos, pata pe fata, alunita care te deranjeaza si vrei sa dispara din fotografii spune. E ok, nu am venit sa te judec.
La petrecere
– Aseaza fotograful in aceeasi incinta cu invitatii. Daca il repartizezi pe terasa sau in alta camera din fundul curtii e problema ta ca nu a fotografiat toate momentele importante pentru tine. Nu e cazul sa il plasezi cu masa in fata boxelor.
– Daca vrei fotografii cu invitaii mergeti pana la servirea aperitivului. Nu vreti sa faceti asta spre dimineata cu machiajul scurs, obositi si transpirati din cauza dansului.
– Daca te fura careva si vrei fotografii din club sau mai stiu eu unde trimite pe cineva sa il cheme si asigurati un loc in masina pentru el.
– Ati taiat tortul, ai aruncat buchetul, jarteaua ai jucat si hora miresei ? Treaba fotografului e gata. Nu-l mai tine sa atarne de pomana pana termina cei de la masa 4 de baut si vor sa danseze chiar daca orchestra a plecat. Cred ca si voi sunteti obositi si vreti sa ajungeti in pat.
Ai gasit ceea ce cautai? Crezi ca ocum vei gasi fotograful care sa faca fotografii bune la nunta ta? Intra in pagina de contact si viono la o intalnire sa stabilim detaliile nuntii tale si lasa anittirile voastre in grija mea!
Ce am scris aici se bazeaza pe experienta acumulata in timp, iar daca aveti adaugiri va astept cu drag.
Iulian Anghel